Considerăm că cele două puncte de susţinere a proiectelor de Work - Life Balance sunt:
Responsabilităţile companiei:
Compania este cea care este responsabilă de climatul şi cultura organizaţionale. Aici ne referim de la iniţiativele cu focus pentru nevoile angajaţilor, la facilităţile legate de programul de lucru, resursele negociate pentru că angajaţii să poată duce o viaţă sănătoasă (abonamente la sală, cantină cu mâncare bio etc.), sau programele de dezvoltare propuse (traininguri, funshopuri etc.).
Întrebarea: În ce fel mă ajută compania să duc o viaţă echilibrată astfel încât să fiu mai eficient la job?

Responsabilităţile individuale:
Fiecare individ este diferit şi are un context de viaţă aparte. Pentru că acest punct de susţinere să funcţioneze, este nevoie că angajaţii să fie provocaţi să îşi găsească propriile iniţiative de work-life balance. Ce îmi da energie? Ce mă motivează? Care sunt cele mai importante arii din viaţa mea, şi ce sunt dispus să fac pentru a crea un echilibru între toate responsabilităţile mele? (aceea de angajat, iubit/a, sportiv, fiu/fiică etc.).
Întrebarea: În ce fel aleg să îmi investesc energia între principalele arii din viaţa mea?
Trimite-ne acum un e-mail sau dă-ne un telefon pentru a afla mai multe detalii şi a cere o ofertă detaliată.
Persoana de contact:
Horia CodreanSenior Wizard